Despre

Cine suntem și ce facem?

Suntem o asociație non-guvernamentală ce invită copiii să-și petreacă timpul liber cât mai creativ și mai plăcut.  Gândim activități, spectacole, ateliere și petreceri care au rolul de a îi stimula pe cei mici să comunice mai bine, să aibă încredere în ei, să-și dezvolte imaginația și, mai ales, să descopere ce le place. Credem în puterea timpului calitativ petrecut în familie și, în acest sens, vă invităm la programele noastre!

Ce înseamnă Tăpușele?

De ce Tăpuşele şi nu altfel, ce înseamnă acest cuvânt? Denumirea pe care ne-am ales-o nu este una întâmplătoare. În primul rând ne-am dorit să nu sune banal, apoi să fie uşor de ţinut minte şi să aibă legătură cu universul copilăriei. Tăpuşele este un regionalism, iar semnificaţia sa este aceea de palme, de mânuțe care bat voios. Puțini știu că tăpușelele sunt sursa de inspirație a multor cântece și poezii pentru copii, din Basarabia.

Tăpuşele, tăpuşele,
Mititele, frumuşele
Cine va juca cu ele
Va primi şi bombonele!

Viziunea noastră

Sprijinim copiii să devină încrezători în propriile capacităţi, să fie veseli, inventivi, spontani şi inteligenţi. Realizăm activități educativ-creative destinate celor mici și celor mari, pentru un timp calitativ petrecut în familie.

Echipa

Nicoleta Rusu

poza-nicoleta

Inițiatoarea și coordonatoarea asociaţiei Tăpuşele

Absolventă a Academiei de Arte, Facultatea de Teatru şi Film, secţia Actorie din Chişinău  și actor profesionist la Teatrul Ion Creangă din București, Nicoleta a jucat numeroase roluri dedicate celor mici.

Pe scena Teatrului Ion Creangă, o puteți urmări în spectacole precum “Războiul bucatelor”, “Cartea junglei”, “Inimă rece”, “Când jucăriile spun pa!”, “Alb şi Negru” şi “Dulapul cu vise”.

Persoană veselă și creativă, Nicoleta, s-a simțit mereu atrasă de activitățile destinate copiilor foarte mici, de conceptual de educație timpurie. În acest sens, a participat la o serie de workshopuri  în Belgia şi Germania, în vederea specializări în domeniul realizării de producţii teatrale destinate categoriei de vârstă 0-6 ani și nu numai.

CV complet

  • Tessi în „Noddy”
  • Hermelina în „Renart Vulpoiul”
  • Lup în „Cartea junglei”
  • Smaranda în „Războiul bucatelor”
  • Fata în „Dulapul cu vise”
  • Păpușa cu mai multe fețe în „Când jucăriile spun pa!”
  • Inima în „Inimă rece”
  • Zâna bună în „Cenușăreasa”
  • Alb în „Alb și Negru”
  • Povestitor coordonator în cadrul programului „Vacanță de dragul artei la Muzeul Național al Satului”
  • Actor în cadrul programului de educație muzeală „Unde-o fi Moş Mogoş? ” desfășurat la Muzeul Țăranului Român
  • Teatrul „Eugene Ionesco” Chișinău:  Olga în „Femeile lui Picasso”, Maria în „Oameni ai nimanui”, Antoinette în „Mizantropul”, Regina Maria a Scoției în „Elisabeta I”
  • Teatrul „Union” Bucureşti: Irina în „Trei surori”
  • Teatrul Naţional „M. Eminescu”, Chişinău: Cecile în „Liaisons dangereuse”, Caterina Cavalieri  în „Amadeus”, Remedios în „Un veac de singurătate”, Zamfirescu în „Steaua fără nume”, cor în „ Ana Karenina”, Ofelia în „Hamlet”, Linda în „Cumetrele”, Lise în „Frații Karamazov”
  • Emisiune la TVM (R. Moldova) „Dedicaţii Muzicale”

Colaboratori

Andreea Bolovan

Colaborator

„Pentru mine arta pentru copii este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poti face. Am terminat Facultatea de Actorie dar si cea de Teatru de Papusi si fac spectacole si ateliere pentru tineri si copii de aproape 5 ani.

Lucrand pentru copii poti avea acces la un univers foarte bogat sii plin de surprize foarte frumoase!”

Ana-Maria Calița

Colaborator

  • Studii: Masterat : Teatru de Animatie, UNATC „I.L. Caragiale”
  • Facultate: Artele Spectacoluli, Papusi-marionete, UNATC „I.L.Caragiale”

Iubesc copiii, imi place sa lucrez cu ei si sa fiu in preajma lor. Activitatea mea alaturi de ei a inceput din 2008 si creste in fiecare zi tot mai mult.

Motto: „Copiii te fac sa iti doresti sa iei viata de la inceput”

Muhammad Ali

Andreea Ionescu

Colaborator

Studii:

  • UNATC I.L CARAGIALE – Arta Actorului – Papusi si Marionete
  • Master: Teatru de Animatie
Sunt actor manuitor de papusi si marionete la Teatrul de Animatie „Tandarica”. Lucrez cu copii din anul 2007, organizand petreceri, evenimente si ateliere pentru ei.
Motto: „O zi în care nu ai râs, este o zi pierdută.”
Charlie Chaplin

Testimoniale

 

Imi place sa merg cu fetita mea de 3 ani la spectacolele Nicoletei Rusu, caci ma incanta de fiecare data prin autenticitate, voiosie si capacitatea de a se conecta cu copiii.”

(…)

Zina Nichita

Fondator GoKID


„Imaginatie, dragoste pentru copii si pentru teatru, profesionalism si mereu o atitudine pozitiva!”

Club Crayon – colaborator

Alte testimoniale